UNDE GREȘIM? - Maramureșul nu știe să facă turism

Din păcate, Maramureșul nu știe să-și atragă turiști și nici să-i facă să-și petreacă în județul nostru măcar un sejur de o săptămană.

UNDE GREȘIM? - Maramureșul nu știe să facă turism

Cifrele la nivel național arată că Maramureșul nu are nici măcar 10% din numărul turiștilor din Constanța, care este lider național pe acest segment. Astfel, în Romania, județul Maramureș se află abia pe locul 16 la numărul de turiști, cand avem potențialul să fim în top 10.

”Raportat la înnoptările în structuri de primire turistică, Maramureșul se situa în 2019 pe locul 16 la nivel național, atat la numărul total de turiști, cat și la numărul de turiști romani și străini. Este un pic cam puțin. Pe primele locuri avem Constanța sau Bucureștiul și alte județe mari, Cluj, Bihor, etc. Toate județele au obiective de atracție turistică, dar în județele mari foarte multe înnoptări și deplasări se realizează în scop de afacer, iar la noi ponderea este mai mare pe zona turismului de odihnă. Aici avem de lucru încă. Suntem pe locul 16, dar ar trebui să ajungem în top 10. Asta ține de infrastructură, de proiectele administrației județene și aici ar trebui să ne concetrăm să ducem județul în sus un pic, să fim printre primele județe. În 2019, în Maramureș, locurile de cazare nu au fost în totalitate ocupate, deci noi nu avem o problemă cu capacitatea de cazare, ci o problemă de turism, cu sosirile turiștilor, fie că vorbim de turism ecumenic, de business sau de odihnă”, a declarat Florentin Tuș, președintele CCI Maramureș. 

Conform cifrelor Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Maramureș, totalul înnoptărilor în structurile de primire turistică în județul nostru pentru anul 2019 a fost de 518.696. Dintre aceștia, cei mai mulți au fost turiști romani, respectiv 458.553 și doar un mic procent (aproximativ 11,5%) au fost turiști străini, respectiv 60.143.

A.H.