UNDE E SIGURANȚA PROMISĂ? Băimărenii au ajuns să fie jefuiți în parcările blocurilor unde locuiesc

Unde este siguranța promisă de către autoritățile locale dacă acum s-a ajuns ca să fii jefuit chiar în parcările blocurilor unde locuiești? A pățit-o un băimărean zilele trecute.

UNDE E SIGURANȚA PROMISĂ? Băimărenii au ajuns să fie jefuiți în parcările blocurilor unde locuiesc

„În data de 5 februarie, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin plângere cu privire la faptul că la data de 03 februarie a.c., în jurul orei 20:30, un bărbat de 29 de ani din Baia Mare, a fost abordat de persoane necunoscute în parcarea imobilului unde locuiește. Acestea l-ar fi amenințat și sub imperiul amenințării, a fost îndrumat să se deplaseze la locuința sa, unde a fost deposedat de o sumă de bani și mai multe bunuri, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 5000 lei.

În urma activităților de cercetare desfășurate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale au fost identificați doi bărbați bănuiți de comiterea faptei. Față de aceștia a fost continuată urmărirea penală sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de oreȚ, arată polițiștii maramureșeni.

In 17 februarie, bărbații au fost prezentaţi Instanţei de Judecată, care a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile Polițiștii continuă cercetările în acest caz. 

H.D.