Un băimărean de 70 de ani s-a luat la bătaie cu poliția

0
67

Un bărbat de 70 de ani nu a dat înapoi atunci când a crezut că e bine să se ia la bătaie cu polițiștii. Totul a plecat de la o sesizare făcută de o femeie la Poliția municipiului Baia Mare cu privire la faptul că în spatele unui imobil de pe strada I.L. Caragiale din municipiu o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice conduce haotic un autoturism.

“Echipajul de ordine și siguranță publică deplasat la fața locului a depistat autoturismul în cauză staționând pe o alee, iar pe bancheta din spate au identificat un băimărean de 70 ani. Acesta emana halenă alcoolică, însă a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la Spitalul Județean “Dr. Constantin Opriș” pentru recoltare de probe biologice. De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul are permisul de conducere suspendat.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, iar întrucât bărbatul a devenit recalcitrant și agresiv pe timpul legitimării, a fost sesizat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare care a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii de ultraj”, a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here