TÂRG TURISM - Maramureșul promovat online în acest an din cauza COVID

Județul Maramureș, promovat în cadrul primei ediții virtuale a Târgului de Turism al României, eveniment care începe azi și va dura până duminică.

TÂRG TURISM - Maramureșul promovat online în acest an din cauza COVID

Consiliul Județean Maramureș a răspuns și în acest an afirmativ invitației de promovare a patrimoniului turistic al județului și „a pregătit un stand online, unde vizitatorii pot găsi o gamă variată de informații referitoare la atracțiile turistice din Maramureș. Din portofoliul pregătit nu vor lipsi rutele cultural-turistice, obiectivele emblematice, instituțiile de cultură, dar și promotorii artei populare din județul Maramureș, informații înglobate sub o formă atractivă, pe noul website www.visitmaramures.ro”

 „Deși nu vor putea fi întâmpinați în mod tradițional, cu bucate alese și momente artistice de mare valoare, cei care vor alege să treacă pragul virtual al porții spre tradiție se vor bucura și de această dată, de ospitalitatea și deschiderea specifică maramureșenilor. În decursul celor patru zile de târg, reprezentanții Consiliului Județean Maramureș vor sta la dispoziția participanților, fiind pregătiți să îi sprijine cu orice informație solicitată. Spațiul expozițional dedicat județului Maramureș poate fi vizitat la adresa https://virtual.targuldeturism.ro/virtual/romanian-tourism-fair/659/booth/6821” 

Datele arată că turiștii aleg să se documenteze preponderent online cu privire la destinațiile de vacanță. Cred cu tărie că Maramureșul are toate datele pentru a deveni una dintre principalele destinații turistice ale României, iar administrația județeană va prioritiza acest demers, sub actualul mandat.”, au precizat reprezentanții CJ Maramureș. 

H.D.