STAȚII ELECTRICE – De acum putem călătorii mai ecologic în Baia Mare

0
86

Până în momentul de față, posesorii de autovehicule ecologice din Baia Mare au la dispoziție șase stații de încărcare electrică.

Aceste stații sunt amenajate în Parcul Central, lângă Primăria Baia Mare, în parcarea de la Semilună, în parcarea de lângă Stadionul Municipal, în parcarea de vizavi de Vivo, respectiv în parcarea de pe strada Minerilor, peste drum de Casa Căsătoriilor. În viitor urmează să fie amenajate alte nouă astfel de stații.

Gheorghe Mureșan, posesor al unui autoturism electic, ne spune cum e să conduci o mașină electrică, care sunt avantajele acesteia, dar și părerea lui privind înființarea celor șase stații.

„Personal, mi se pare o investiție foarte bună din partea primăriei, nu pot decât să-i felicit. Faptul că se inițiază noi stații electrice dă un semnal deținătorilor de autoturisme. Văzând că poți circula aproape gratis, că ai locuri de parcare și nu trebuie să-ți faci griji în privința asta, faptul că nu există nici o taxă pentru deținători, că nu poluezi aerul, plus alte avantaje. Cu siguranță, pe viitor numărul deținătorilor de autoturisme electrice va crește. Am înțeles că în timp vor putea circula pe traseele autobuzelor. În plus, dacă lumea va trece la mașină electrică automat vor fi mai multe locuri de parcare în oraș. Este fabulos să poți circula aproape gratis unde dorești sau ai nevoie. Eu, până în momentul de față, am circulat cu ea doar pe raza municipiului Baia Mare”, spune Gheorghe Mureșan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here