ȘI-A REZILIAT CONTRACTUL - Dorin Toma Urez multă baftă echipei CS Minaur pe viitor

Situația de incertitudine care plana la CS Minaur în ceea ce privește numele antrenorului echipei a fost lămurită.

ȘI-A REZILIAT CONTRACTUL - Dorin Toma Urez multă baftă echipei CS Minaur pe viitor

Antrenorul Dorin Toma și-a reziliat pe care amiabilă contractul cu CS Minaur Baia Mare, care era scadent la finalul actualului sezon. În acest moment, Vasile Miriuță poate fi instalat în funcția de antrenor principal al grupării băimărene, după ce acum câteva zile el anunțase că va fi doar director tehnic.

Dorin Toma (43 de ani) a fost demis de conducerea CS Minaur, nemulțumită de locul 2 ocupat de echipă în Seria 10 a Ligii 3 la finalul celor zece etape jucate în acest an.

„Urez multă baftă echipei pe viitor. Lotul este bun și nu degeaba am câștigat primele cinci meciuri din acest campionat. Dacă nu am fi fost afectați atât de tare de pandemia de coronavirus cred că am fi reușit să nu pierdem niciun meci până la finalul anului.

Acum CS Minaur este un capitol încheiat pentru mine și le doresc jucătorilor și suporterilor sărbători fericite și un an nou mult mai bun decât cel care se încheie acum”, a declarat Dorin Toma, fostul antrenor al echipei CS Minaur, pentru AxaNews.ro.

 #Și-a început cariera de antrenor în 2014

Începând cu anul 2014, Dorin Toma a petrecut șapte ani (două mandate de câte trei ani și jumătate) la echipa din Baia Mare, care a activat sub numele FCM Baia Mare și CS Minaur în Liga 4, Liga 3 și Liga 2 din fotbalul românesc. În perioada 2016-2017, după ce FCM Baia Mare s-a desființat, Dorin Toma a pregătit formația Viitorul Ulmeni.

„La echipa din Baia Mare mi-am făcut debutul ca antrenor și, din punctul meu de vedere, mi-am îndeplinit toate obiectivele. E adevărat, s-a pierdut în vară barajul cu ACSF Recea pentru promovarea în Liga 2, dar acolo a fost altă poveste, eu fiind demis după partida tur. Și acum am fost în obiectivul trasat de club, clasarea pe unul dintre primele două locuri în Seria 10. Mulțumesc Consiliului Local, lui Cristian Balaj, Radu Țolaș, Cosmin Filip, Adrian Șuta, Iustin Balaj, antrenorilor cu care am colaborat și suporterilor pentru sprijinul pe care mi l-au acordat în această perioadă.

Deocamdată voi lua o pauză, vom vedea ce se întâmplă după ce vor trece sărbătorile. Este prima pauză forțată pe care o iau, până acum am avut continuitate de când am început antrenoratul, este vorba de opt ani, șapte la Baia Mare și unul la Ulmeni. Vom vedea ce va fi în continuare. Am vorbit cu agentul meu și sper ca în cel mai scurt timp să-mi găsesc o echipă, cu alte obiective”, a mai spus Dorin Toma.

Echipa CS Minaur se află în vacanță în acest moment urmând să-și reia pregătirile pentru partea a doua a campionatului anul viitor, la mijlocul lunii ianuarie.

M. S.