Școlile din Maramureș, pregătite de toate cele trei scenarii

0
80

În mai puțin de o lună va începe școala în Maramureș. Cel mai probabil, la debutul anului școlar județul nostru se va afla în scenariul galben în ceea ce privește îmbolnăvirile de coronavirus. Scenariul galben, cel privind un risc mediu, presupune între una și trei persoane detectate pozitiv cu noul coronavirus la mia de locuitori, în ultimele 14 zile.

În această situație, prioritate să meargă la școală vor avea preșcolarii, elevii din clasele 0-4, respectiv elevii din anii terminali. Potrivit deciziei autorităților, restul claselor vor face ore online, însă vor merge și la școală, prin rotație. Oricum, școlilor din județ le-a fost transmis clar că trebuie să fie pregătite pentru oricare dintre cele trei scenarii.

Într-un răspuns transmis ziarului “Glasul Maramureșului”, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș ține să sublinieze că“ne dorim să ne întâlnim în sălile de clasă, față în față, elevi și profesori, în deplină siguranță. Există trei scenarii posibile, este prematur să anticipăm care va fi scenariul implementat în prima săptămână de școală. Nimeni nu deține soluții miraculoase, unice, imuabile. Situația epidemiologică este cea care va genera nevoia de reacție a oamenilor școlii, astfel încât învățarea să continue centrată pe elev, cu respect pentru actul educațional, dar cu aplicarea măsurilor sanitare, pentru elevi, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic. Fiecare școală va alege scenariul adecvat și îl va operaționaliza, ținând cont de informațiile oferite de DSP, iar decizia finală va aparține C.J.S.S.U”, arată IȘJ Maramureș.

Oficialii învățământului maramureșean susțin că “descentralizarea actului decizional reprezintă o schimbare majoră în paradigma educațională. Directorii unităților școlare și consiliile de administrație vor stabili strategii managerial și curriculare flexibile, în urma unor analize riguroase, realizate în școlile pe care le conduc. Astfel, dacă situația epidemiologică se va modifica, va trebui adaptată și strategia din școală”.

Cât privește numărul de profesori de la școlile din județ, ISJ Maramureș spune că a fost făcută o analiză la nivelul județului în acest sens, fiind centralizate opțiunile unităților de învățământ. “ În funcție de scenariile stabilite de către unitățile de învățământ, vom soluționa, etapizat, fiecare aspect prezentat, în parte, de fiecare unitate de învățământ, astfel încât procesul educațional să se desfășoare în condiții de siguranță, atât pentru elevi, cât și pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here