SĂCĂLĂȘENI – Colectarea selectivă nu mai este o problemă

0
105

Măsura Uniunii Europene de colectare selectivă a deșeurilor nu mai este o noutate pentru numeroase orașe și comune maramureșene. Cetățenii plecați peste hotare pentru perioade mai îndelungate nu au avut probleme sortarea gunoaielor. Mai greu a fost pentru persoanele vârstnice.

Comuna Săcălășeni se numără pintre administrațiile ce au implementat cu succes această normă de colectare. Primăria a dispus pe raza comunei igluri colorate distinct. De asemenea a distribuit fiecărei gospodării tomberoane colorate corespunzător. Familiile din comună au primit câte un document care conține instrucțiuni de colectare corespunzătoare a deșeurilor.

”Mulțumesc cetățenilor comunei Săcălășeni care, aproape în totalitate au înțeles importanța colectării corespunzătoare a deșeurilor. Atât persoanele fizice cât și agenții economici colectează selectiv deșeurile începând cu 1 septembrie 2020. Până la această dată am creat condițiile ca acest lucru să fie posibil oferind materialul necesar gospodăriilor și firmelor de pe raza comunei”, a spus Emilian Pop, primarul comunei Săcălășeni.

Primăria continuă campania de informare a cetățenilor cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor. Edilul comunei subliniază faptul că sunt tot mai rare cazurile de neînțelegere a sistemului de colectare. Aceste incidente se datorează faptului că oamenii nu și-au însușit instrucțiunile sau nu au luat parte la întâlnirile tematice cu cetățenii despre măsurile luate pentru colectarea deșeurilor. Campania de informare va continua pentru câteva luni de acum încolo.

”Acțiunea de conștientizare a cetățenilor despre colectarea selectivă a deșeurilor va avea un impact pozitiv asupra acestora. Un reprezentant al primăriei este prezent la colectarea deșeurilor pentru a evita problemele legate de suprataxarea colectării necorespunzătoare din partea firmei de colectare a deșeurilor. Aceste demersuri au ca scop creearea unui mediu mai curat, dar și cheltuieli mai scăzute pentru colectarea deșeurilor. Taxele reduse la salubrizare vor rezulta și impozitul mai scăzut perceput de la cetățeni”, a mai spus edilul comunei Săcălășeni.

Taxa de salubrizare stabilită la nivel de comună acoperă cheltuielile necesare pentru anul în curs. Există posibilitatea ca anul viitor aceasta să fie redusă și oamenii din comuna Săcălășeni să plătească un impozit mai mic.

Criza firmei de colectare a deșeurilor aduce noi măsuri la nivel de comună

Înainte de 15 august, firma binecunoscută de colectare a deșeurilor a cunoscut o criză generată de ridicarea avizului de mediu și greva angajaților acesteia. Faptul acesta a afectat și comuna Săcălășeni. Oamenii au stat câteva săptămâni cu gunoiul la poartă.

”În urma crizei de la jumătatea lunii august am hotărât să discutăm în consiliul local găsirea unei soluții în astfel de situații. Vrem să gândim un sistem de colectare la nivel comunal, cu persoane din comună pentru a rezolva astfel de situații”, a mai spus primarul Emilian Pop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here