Premierul nemulțumit de contestarea măsurilor de protecție

0
27

Ludovic Orban a spus că românii trebuie să continue să folosească masca de protecţie atât timp cât situaţia o cere, fiind „cea mai puternică formă de protecţie contra infecţiei”. Regulile de distanţare fizică, măsurarea temperaturii, triajul epidemiologic, trebuie, la rândul lor, menţinute.

”Este cea mai puternică formă de protecţie contra infecţiei. Vedeţi că ne confruntăm cu un număr de cazuri relativ mare, ne confruntăm cu un număr mare de cetăţeni care nu respectăm regulile. Ne confruntăm, de asemenea, cu agenţi economici, instituţii care nu vor să-şi asume obligaţia respectării unor reguli stabilite şi noi trebuie să reacţionăm, pentru că pe primul plan prioritatea noastră o reprezintă sănătatea românilor”, a declarat Orban. În plus, premierul a făcut o asociere între ţările europene care au respectat regulile dure de distanţare fizică instituite şi România, unde unele instituţii publice „au pus sub semnul întrebării măsurile luate”.

„În nicio democraţie din Europa nu s-a întâmplat ce s-a întâmplat în România, în care alte instituţii ale statului decât guvernul au pus sub semnul întrebării măsurile luate, au negat existenţa virusului, au instigat lumea la nerespectarea regulilor şi, de asemenea, au adoptat decizii care să lipsească autorităţile, specialiştii, de instrumentele necesare pentru lupta contra COVID”, a declarat demnitarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here