PRELIMINARII CM 2021 - Jovana Kovacevic (CS Minaur) impresionează și în tricoul Serbiei

Sârboaica Jovana Kovacevic este într-o formă excelentă în acest sezon.

PRELIMINARII CM 2021 - Jovana Kovacevic (CS Minaur) impresionează și în tricoul Serbiei

Serbia a făcut un pas foarte mare pentru calificarea la ediția 2021 a Campionatului Mondial de handbal feminin, care se va desfășura în Spania (1-19 decembrie). În manșa tur din play-off-ul de calificare la CM, Serbia a învins în deplasare Slovacia cu 28-21 (11-10). Principala marcatoare a formației antrenate de Uros Bregar a fost handbalista echipei CS Minaur, Jovana Kovacevic (8 goluri, din 10 aruncări). Jucătoarea care evoluează pe postul de inter stânga are un sezon foarte bun în tricoul echipei Minaur, marcând până acum 129 goluri, în 18 meciuri (12 în Liga Florilor și 6 în EHF European League). Jelena Lavko, cealaltă handbalistă de la echipa băimăreană prezentă în lotul Serbiei, a marcat trei goluri (din 5 aruncări).

"Știam de la început că nu va fi un meci ușor, știam că nu vor renunța, că vor lupta. În repriza a doua am continuat să facem ceea ce încercasem să jucăm în zilele anterioare, iar în final am ajuns la victorie. Avem o motivație și mai mare pentru partida revanșă. Am atins primul obiectiv, am obținut victoria și acum suntem și mai motivați să câștigăm la Belgrad și să ne calificăm la Campionatul Mondial", a declarat Jovana Kovacevic.

Partida retur se va desfășura miercuri, 21 aprilie (ora 18), la Belgrad.

M. S.