POLITICĂ - Prefecții și subprefecții devin demnitari

Guvernul a modificat statutul prefecților și subprefecților, printr-o OUG, astfel încât aceștia vor deveni demnitari publici. Ministrul Dezvoltării a precizat că, în condițiile actuale, “doar ne prefacem că aceștia sunt funcționari publici fără apartenență politică”.

POLITICĂ - Prefecții și subprefecții devin demnitari

De asemenea, OUG-ul mai introduce funcția de secretar general al instituției prefectului. Totodată, cei numiți pe funcția de demnitate publică nu vor trebui să fi absolvit programe de formare specializată, atât timp cât într-un an de zile vor face acest lucru.

Acest lucru înseamnă, pe scurt, că prefecții și subprefecții vor putea să fie, în mod oficial, membri ai unor partide politice. Acest lucru este “în concordanţă cu rolul prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local, Guvernul fiind o autoritate publică care are structură politică”, spun speciali[tii de la avocatnet.ro

Chiar dacă ordonanța a intrat deja în vigoare, prevederea care modifică statutul prefectului și subprefectului se va aplica la 30 de zile de la apariția ei, adică din 5 martie 2021.

Cu toate că legislația nu permitea până acum, în mod oficial, ca aceste funcții să fie ocupate de oameni politici, în practică, astfel de cazuri nu erau rare.

“Funcția de prefect, conform Constituției României, articolul 123, alineatul 2, este de a reprezenta, la nivel local, Guvernul. Guvernul, întotdeauna, este unul politic, votat de o majoritate politică în Parlament, susținut de o majoritate politică, drept urmare, inclusiv pe Constituția, pe reglementarea Constituției actuale, din punctul nostru de vedere, funcția de prefect trebuie să fie, în mod clar, funcție de demnitate publică”, a adăugat ministrul dezvoltării, Cseke Attila, mai spune sursa citată mai sus. 

C.S.

foto: ideiademarketing.com