PENTRU PRIMA DATĂ – Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” nu se va decerna pe 15 ianuarie

Începând cu anul 1991, la Botoșani a avut loc anual decernarea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Omnia, în ziua de 15 ianuarie, de ziua lui.

PENTRU PRIMA DATĂ – Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” nu se va decerna pe 15 ianuarie

Începând cu anul 1991, la Botoșani a avut loc anual decernarea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Omnia, în ziua de 15 ianuarie, de ziua lui.

Anul acesta premiul va fi acordat în 15 iunie, ziua în care a murit poetul. Motivul acestei schimbări îl constituie pandemia.

„Pe parcursul anului 2020, Fundația Culturală „Hyperion – Caiete botoșănene” a supus atenției criticilor literari din România, precum și umor importanți scriitori și oameni de cultură, un număr de 26 de poeți în vederea selectării nominalizaților care vor constitui și lista finală, din care juriul va alege laureatul. Din cei 26, o persoană sa recuzat, iar alta nu și-a dat încă acceptul pentru a fi inclusă în sondaj”, arată Basilica.ro.

Printre poeții propuși se află: Adrian Alui Gheorghe, Leo Butnaru, Daniel Corbu, Vasile Dan, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Bogdan Ghiu, Liviu Georgescu, Emil Hurezeanu, Nora Iuga, Ioan Moldovan, Marta Petreu, Ion Pop, Ioan Es. Pop, Octavian Soviany, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Eugen Suciu, Traian Ştef, Elena Ştefoi, Grete Tartler, Lucian Vasiliu, Matei Vişniec, Vasile Vlad, Călin Vlasie şi George Vulturescu.

șapte poeţi vor intra pe lista finală de nominalizări, din care juriul va alege laureatul celei de a XXX-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia.

V.R.