OBIECTIVE MARI ÎN TÂRGU LĂPUȘ - Gaz în toate satele și energie verde pentru instituții publice

Planuri ambițioase pentru anul 2021.

OBIECTIVE MARI ÎN TÂRGU LĂPUȘ - Gaz în toate satele și energie verde pentru instituții publice

Seria proiectelor care vor face viața lăpușenilor mai bună continuă. Astfel, aria gospodăriilor conectate la rețeaua de gaze natural va fi extinsă.

Conform spuselor primarului  de la Târgu Lăpuș, Mitru Leșe, la ora actuală există rețea de gaz în Târgu Lăpuș și (parțial) în Dămăcușeni, Rohia, Fântânele, Boiereni. Rogoz. Legislația în domeniu s-a modificat și, în localitățile unde a fost introdusă rețea de gaz, contractorul este obligat să asigure aceste utilități către populație. În celelelalte opt sate aparținătoare de Târgu Lăpuș (Răzoare, Groape, Borcut, Inău, Cufoaia, Dumbrava, Dobric, Stoiceni), unde nu este nici inițiere de gaz, este un proiect depus pentru finanțare pe POIM (Programul Operațional Infrastructura Mare).

Vor fi conectate la rețeaua de gaze 1150 de gospodării din opt sate, lungimea rețelei fiind de 68 de kilometri. Valoarea proiectului, cu TVA, este de 25.885.679,52 lei, adică aproximativ 5.750.000 de euro.

Condiții mai bune de viață vor avea și orășenii care locuiesc în cele 130 de apartament din trei blocuri care vor beneficia de reabilitare termică prin finanțare europeană.

Administrația locală vine cu altă idee demnă de o societate modernă. Astfel, este semnat contractual pentru asigurarea energie electrice verzi, prin panouri fotovoltaice, pentru toate instituțiile publice din Târgu Lăpuș. Vor beneficia de acest lucru, de la anul, spitalul, unitatea medico-socială, două licee, primăria.

I. V.