MAI GREU DECÂT LA ALȚII – Noul an școlar vine cu provocări pentru copiii defavorizați

1
95

Curând elevii vor păși din nou în clase, iar pentru unii gândul că școala vine fără să-i întrebe dacă sunt sau nu pregătiți, îi sperie.

Un băiat de 13 ani din Baia Mare face apel la persoanele care au hăinuțe și rechizite pentru el și pentru frații lui, pentru a putea începe noul an școlar la fel ca ceilalți elevi. Băiatul mai are acasă o soră de 16 ani și mezinul familiei, un frățior de trei ani. Toți trei au nevoie de hăinuțe, încălțăminte, rechizite (caiete, ghiozdane) și de mâncare. Mai mult de atât, copiii au nevoie de telefon mobil sau de o tabletă cu ajutorul căruia să poată ține pasul cu restul colegilor.

Mama acestora ne povestește că tatăl copiilor este singurul care aduce bani în casă, deși este bolnav.                                                                                                              „Ne-am chinuit și am stat șapte ani pe un câmp în zona Gării, într-o colibă, iar pe urmă am primit o locuință socială pe Strada Grănicerilor. Problema este că eu nu pot munci deoarece am suferit două blocaje renale și din cauza asta nu pot face efort fizic, mă ocup doar de casă. Soțul, în schimb, lucrează în construcții, cu toate că din cauza fostului loc de muncă unde a depus efort fizic intens, i s-a depistat un nodul pe coloană. Având în vedere că nu suntem asigurați medical, niciunul dintre noi, nu ne permitem să mergem la medic la un consult sau la analize, la ultimele am fost acum trei ani. Ne tratăm cu antiiflamatoare și cu unguente, pentru că altceva nu ne permitem”, spune Susana Croitoru.

Femeia de 39 de ani din Baia Mare ne mai spune că, pe lângă copii, își crește și nepotul de un an, iar nevoia de alimente e foarte mare. Își dorește foarte mult să aibă ce să pună pe masă și să-i poată trimite la școală cum merg și alții.                                                Pentru cei care doresc să doneze anumite bunuri familiei, o găsesc pe Strada Grănicerilor, numărul 116, apartament 72, dar și la numărul de telefon a lui David (copilul mijlociu al familiei) 0786.253.822.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here