Locatari băimăreni deranjați de petrecăreți

0
31

Terasele care s-au deschis au adus bucuria multor băimăreni. Pe de o parte, oamenii s-au bucurat că pot din nou să interacționeze cu semenii lor într-un cadru deschis. Pe cealaltă parte, această veste bună a venit ca o salvare pentru comercianții care desfășoară activități în restaurante și cafenele.

Acest fapt, însă, a adus și urmări neplăcute pentru locatarii din vecinătatea teraselor. Băimărenii aflați în patru blocuri de lângă o cafenea, ce deține o terasă în zona terenului de atletism, se plâng de comportamentul clienților după lăsarea întunericului.

“Fac gălăgie după ce se îmbată, vorbesc urât până pe la unu noaptea. Odată a venit unul pe la 12 noaptea să își facă nevoile pe peretele blocului. O doamnă l-a atenționat că nu e locul potrivit. El a înjurat-o și i-a adus aminte de toate neamurile”, se plânge o băimăreancă ce locuiește într-unul din blocurile afectate.

De asemenea, locatarii acuză că pe terasa cu pricina nu se respectă distanța minimă obligatorie prevăzută de lege.

“Din cauza celor ce vin pe terasă, ne temem să nu ne închidă iar în casă pentru că nu respectă regulile stării de alertă”, spune, cu teamă, un alt locatar băimărean.

Locatarii sunt de părere că proprietarul localului din Baia Mare trebuie tras la răspundere pentru tot deranjul provocat. La urma urmei, toate se petrec în incinta de care el este responsabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here