Lipsa socializării lasă urme adânci în mintea tinerilor

0
16

Socializarea și întâlnirea cu prietenii sunt lucruri normale de care avem nevoie fiecare dintre noi, cu atât mai mult persoanele care suferă de afecțiuni fizice sau spihice.

Tinerii de la Asociația Esperando din Baia Mare duc mare lipsă de socializare în perioada asta. Pe lângă asta le lipsesc și întâlnirile cu prietenii, ședințele la psiholog sau activitățile în natură. Apariția pandemiei ne-a schimbat viața tuturor, cu atât mai mult viața persoanelor speciale. Izolarea și distanțarea socială ne-au făcut mai reci, mai puțin sociabili și mai vulnerabili pe unii. Copiii sau adulții care suferă de probleme psihice sau fizice simt acest lucru mult mai intens.

„Chiar dacă am reluat activitatea de kinetoterapie, beneficiarilor noștri le lipsesc enorm celelalte activități de care aveau parte în mod normal la Esperando. Le lipsesc ședințele de psihologie, socializarea, întâlnirea cu prietenii de la Esperando, activitățile educaționale, hidroterapia, și nu numai. Absența acestor activități lasă urme adânci în sufletul, mintea și pe trupul copiilor, tinerilor și adulților cu afecțiuni fizice”, transmit responsabilii Asociației Esperando.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here