LIGA 4 - AJF Maramureș trebuie să organizeze, de urgență, un campionat cu minimum patru echipe

A fost aprobat regulamentul jocurilor de baraj pentru menținerea / promovarea în Liga 3.

LIGA 4 - AJF Maramureș trebuie să organizeze, de urgență, un campionat cu minimum patru echipe

Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a stabilit, ieri, 7 aprilie, modul de desfășurare a jocurilor de baraj pentru menținerea / promovarea în Liga 3, sezonul 2021/2022.

Meciurile de baraj se vor desfășura în două etape:

  • Etapa I: tur preliminar pentru desemnarea campioanelor judeţene care vor participa la baraj (etapa a II-a). Data de desfăşurare este 12 mai 2021
  • Etapa a II-a: baraj pentru menţinerea/promovarea în Liga 3, între echipele calificate din turul preliminar (etapa I) şi cele 21 de echipe care vor ocupa locurile retrogradabile (locurile 9-10 din fiecare serie plus cel mai slab loc 8 din cele zece serii) la finalul sezonului regular al competiţiei Liga 3, sezonul 2020-2021. Datele de desfăşurare ale celor două manşe sunt 16 şi 23 mai 2021.

Pe baza noului regulament, AJF-urile și AMFB-ul vor trebui însă să își anunțe reprezentanta la ”etapa I” până în data de 8 mai, la ora 24:00.

În aceste condiții, pentru ca județul să aibă reprezentantă la barajul pentru promovarea în Liga 3, trebuie ca AJF Maramureș să organizeze, de urgență, un campionat cu minimum patru echipe.

"Dreptul de participare al echipelor din Liga a 4-a la barajul de menţinere/promovare se poate obține doar în situația în care cluburile respective vor participa la un sistem competițional de tip campionat cu un format de minim 4 echipe (care să înceapă şi să termine competiţia) şi un număr de minim 7 jocuri disputate de echipa calificată/desemnată din partea judeţului respectiv", precizează reprezentanții FRF.

Până acum doar CSM Sighetu Marmației, care l-a adus pe Romulus Buia ca antrenor, și-a anunțat intenția de a promova în Liga 3. Râmâne de văzut dacă se vor mai găsi minimum trei echipe dispuse să participe la un campionat care trebuie să se încheie într-o lună de zile.

M. S.