INVESTIȚII - Lucrări la sediul Ambulanței și… sediu nou!

INVESTIȚII - Lucrări la sediul Ambulanței și… sediu nou!

În ședința de Consiliu Județean de dinaintea Sărbătorilor Pascale, un punct de pe ordinea de zi viza ”înscrierea în Inventarul bunurilor domeniului public al Județului Maramureș, însușirea documentației cadastrale și darea în administrare Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș a unui imobil situate în municipiul Baia Mare, str. Progresului, nr. 17”.

Este vorba de sediul Serviciului de Ambulanță Județean care, conform datelor de identificare a construcției, cuprinde (pe lângă construcția propriu-zisă) și un modul tip container cu funcțiune de farmacie.

”Sunt problem legate de birouri, parcări. Am prevăzut în bugetul județului bani pentru a sprijini Serviciul Județean de Ambulanță, dar trebuie rezolvate și probleme cadastrale”, spune Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Despre un cost al lucrărilor necesare nu a putut vorbi, încă, până nu e finalizată documentația necesară dar a precizat că parcarea va fi realizată în regie proprie.

Sediul actual necesită investiții pentru a putea funcționa corespunzător serviciul de Ambulanță dar Ionel Bogdan spune că urmează să se facă un sediu nou. Acum se analizează, împreună cu angajații Primăriri Baia Mare, terenurile care s-ar preta unui astfel de obiectiv.

 

I.V.