Însemnătatea meseriei pe vremea părinților noștri

1
40

Pe vremea părinților/bunicilor noștri, să știi meserie era un lucru foarte important. Unele dintre ele erau practicate de când ieșeau de pe banca școlilor profesionale și până la pensionare. Ceea ce acum nu se mai întâmplă. Joburile din ziua de astăzi nu mai oferă stabilitatea de atunci, nici plăcerea de altă dată. Sunt tineri care își caută în continuare o meserie și un rost în viață, pe care le găsesc cu greu sau nu le găsesc. Poate de aceea ar trebui să aflăm secretul unui loc de muncă reușit, de la cei care au avut parte de asta.

Croitoria și alte meserii ale vremurilor

Veronica Roman, din Târgu Lăpuș, ne povestește cu drag despre ce însemnat meseria pentru generația ei și ce meserii erau pe atunci.

„Am început în anii ’70 Școala Profesională UCECOM, secția croitorie, și am terminat-o trei ani mai târziu, în 1973. A fost cam singura posibilitate de a face ceva la îndemână și util. Pot spune că nu m-am plictisit niciodată. A fost primul și singurul meu loc de muncă, timp de 30 de ani. Cusutul mi-a plăcut dintodeauna, îmi place și azi, la fel de mult. Croitoria era atunci o meserie de bază, atât pentru bărbați cât și pentru femei. La fel și celelalte meserii. Blănăria, marochinăria, cojocăria, mecanica fină, ceasornicăria, strungăria, construcțiile etc. Pentru bărbați mai era și profilul de mecanic agricol, unde învățau tot ce însemna agricultura. Atunci se făcea și asta la perfecție, se măsura adâncimea cu care sapi, lungimea, aveai nevoie de tehnică, totul se făcea după carte, nu cum se face azi agricultura”, spune lăpușanca.

Pe atunci erau posturi și pentru persoanele cu dizabilități, nimeni nu era lăsat pe dinafară. „Drum nou” era o întreprindere care se adresa persoanelor cu probleme fizice, unde fiecare avea de lucru.

Erai încurajat să te autodepășești

Tot de la ea aflăm că pe atunci oamenii aveau motive să facă mai mult, să se autodepășească, pentru că aveau recompense.

„Am mers cu drag la muncă în fiecare zi, doream să-mi depăsesc limitele. Căutam să fac și calitate și cantitate în același timp. Atunci erai încurajat să te autodepășești. Salariul era cu acord individual. Venitul total se împărțea la persoane în funcție de categorie. La fiecare doi ani dădeai o probă de lucru în urma căreia îți creștea și categoria, și salariul. Erau patru categorii. Când erai la a patra puteai da un test, după care deveneai maistru. Dar pentru asta trebuia să știi meserie cap-coadă”, ne povestește Veronica.

O altă parte frumoasă din vremea aceea era că școala le asigura tinerilor locul de muncă, iar veniturile erau chiar foarte bune. Înainte de revoluție salariul de încadrare era de 2.600 de lei, dar pe atunci banii aveau valoare.

„Meseria, brățară de aur”, dincolo de expresie, reprezenta și numele unui concurs. În urma participării la acesta, participanții erau răsplătiți cu  diplome și insigne care însemnau mult la vremea respectivă.

„Aveam un motiv în plus să luptăm să fim mai buni, ni se oferea câte o diplomă și o insignă. Dacă erai foarte bun îți era citit numele într-un ședință de producție, iar asta însemna un lucru mare pentru tine. Îți creștea inima de bucurie în acele momente”, ne povestește femeia.

Munca fizică, străină pentru tineri

Femeia spune că tinerii de azi optează mai puțin pentru munca fizică, aleg ușorul înaintea greului.

„Locuri de muncă sunt și astăzi, dar generația de acum este diferită de cum eram noi. Cei mai mulți tineri au înclinații spre munca psihică, munca de birou. De multe ori vor bani mulți pe muncă puțină, ceea ce nu se poate. Noi munceam mai mult fizic, acum puțini mai aleg calea asta. Ar trebui mai multă concentrare și dorință din partea tinerilor. Trebuie să lupte în viață dacă vor stabilitate și câștig”, spune Veronica Roman, de 65 de ani.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here