INEDIT - Poezii de la pacienți pentru personalul Centrului de vaccinare Șomcuta
La Centrul de Vaccinare Șomcuta Mare vin oameni să se vaccineze din toate colțurile țării.

Nu contează distanța atâta timp cât au posibilitatea de a se vaccina.
“La centrul de vaccinare ajung oameni și din marile orașe ale țării, precum Cluj-Napoca sau București”, a povestit Florentina Pârvan, medicul coordonator al Centrului de vaccinare Șomcuta Mare.
De asemenea, aceasta ne-a povestit că pacienții care ajung în centru pleacă mulțumiți, unii dedicându-le chiar poezii.
“Bucuria noastră este că oamenii care ajung în centrul nostru pleacă mulțumiți, iar acesta e cel mai important lucru pentru noi. Unii ne dedică chiar și poezii: <<Pentr-o viață sănătoasă/Am plecat și eu de-acasă/Și-am venit din Baia Mare/La Centru’ de vaccinare/Tocmai din Șomcuta Mare/Mulțumind anticipat/Fetele nu m-au cipat/Mi-a rămas un sigur țel/Să mă duc și la Rapel>>
Poezia nu este singura, o altă poezie sună astfel: „Ca să nu fiu covidat/Astăzi iar m-am vaccinat/M-am ridicat ca un drapel/Iată-mă și la Rapel/N-am să joc nici halaripu/N-am să trec nici pe la U.P.U.”.
V.R.