ÎN BAIA MARE - Cursuri de dans gratuite pentru tineri

Galactic Dance Baia Mare oferă și în acest an cursuri gratuite de dans pentru tinerii maramureșeni.

ÎN BAIA MARE - Cursuri de dans gratuite pentru tineri

Galactic Dance Baia Mare oferă și în acest an cursuri gratuite de dans pentru tinerii maramureșeni.

„Așa cum v-am obișnuit în fiecare an, vă așteptăm la cursuri gratuite de dans pentru elevi și studenți. În fiecare vineri, tinerii băimăreni cu vârsta cuprinsă între 14 și 26 ani pot beneficia de cursuri de dans de salon oferite prin intermediul proiectului european „Educație prin dans și bune maniere”, desfășurat cu ajutorul Consiliului Județean Maramureș și Municipiului Baia Mare”, menționează organizatorii.

Proiectul își propune, de 17 ani, să învețe tinerii din Baia Mare, în mod gratuit principalele dansuri clasice precum, vals lent, tango, vals vienez și cadril.

Proiectul se finalizează la finalul lunii decembrie cu „Balul Maturității”, un eveniment monden marca Galactic Dance, în care tinerii au ocazia să-și etaleze cunoștiințele acumulate de-alungul cursului.

Doritorii sunt așteptați în fiecare vineri începând cu ora 20:00, la Academia de dans și creație Galactic Dance, din Baia Mare.

Locurile în sală sunt limitate, însă în funcție de numărul participanților organizatorii vor organiza mai multe serii de dans.