Gunoaie aruncate din goana mașinii

0
64

Aruncatul gunoaielor pe geamul mașinii a devenit un obicei pentru români. Unii îi văd pe cei care fac asta, le fac poze, dar cu… rămân cu atât. Oamenii merg mai departe, gunoaiele rămân în urma mașinii și nimeni nu ia măsuri.

„Ar trebui să-i amendeze cineva pe oamenii ăștia care tot aruncă mizerii pe unde îi taie capul. Să-și deschidă odată ochii și să înceteze cu poluarea. Sigur au și ei copii sau vor avea, care vor suferi în urma acestor greșeli”, spune Irina Caia.

„Poate ar fi bine dacă s-ar adopta o lege mai dură pentru cei care sunt prinși în timp ce aruncă gunoaie din mașină, și nu numai. Bine ar fi să se facă mai multe controale de la Protecția Mediului pe teren. O altă idee ar fi să se amplaseze camere de filmat în mai multe locuri din oraș, unde crește numărul gunoaielor de la o zi la alta. Sau cei care văd să anunțe autoritățile, iar acestea să ia măsuri. Idei de combatere a poluării ar fi, lipsesc oamenii responsabili care să se ocupe de punerea lor în practică”, spune Flaviu Mureșan, de 28 de ani.

La Mireșu Mare, primarul Ioan Mătieș și localnicii au luat măsuri în ceea ce privește aruncatul gunoaielor. Cei care dezvăluie numele cetățenilor care au aruncat gunoiul în comună sunt răsplătiți cu bani. Edolul consideră că gunoiul aruncat în spațiul public reprezintă o pată pe obrazul comunei. Recompensa pentru cei care vor o comună curată și îi denunță pe răuvoitori este de 500 de lei.

„Consider că este o metodă de rezolvare care funcționează mai bine decât orice cameră video. Metoda am adoptat-o mai demult, iar de atunci și până acum se aruncă mult mai puțin. Fiecare cetățean a devenit un apărător al confortului în ceea ce privește mediul înconjurător. Sunt și cei care au fost prinși în flagrant, iar acum încearcă să ne atace prin diverse căi”, spune Ioan Mătieș, primarul comunei Mireșu Mare.

Primarul ne mai spune că doar o parte din locuitori acceptă recompensa, iar banii nu sunt alocați din bugetul local, ci din fondurile proprii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here