GROAPĂ DE GUNOI LĂPUȘEL – Consiliul Județean, “strâns cu ușa” de Primăria Recea

1
622

Telenovela legată de amenajarea unei noi gropi temporare la Lăpușel este departe de a fi finalizată. Asta deși timpul se scurge, iar termenele impuse de autorități operatorilor din județ se apropie cu pași repezi.

Totuși, Primăria Recea a impus niște condiții Consiliului Județean cu privire la acest depozit, iar prima condiție este legată de scutirea de la plata taxei de salubrizare pe perioada funcționării acestui depozit. “Pentru această groapă de gunoi temporară este normal să fie și contestatari. Dar în 2008 cand s-au luat bani atunci nu au fost contestatari.

Noi am solicitat ca pe perioada funcționării să nu plătim taxe de salubritate. Acordul de mediu este pe 14 pagini, cu toate măsurile care trebuie îndeplinite. Am mai cerut apoi garantarea provizioanelor de către Consiliul Județean.

Noi, la fiecare factură, plătim banii pentru relocarea deșeurilor. Vrem, altfel spus, ca CJ Maramureș să garanteze pentru Drusal. Am mai cerut apoi să ne sprijine cu 1,5 milioane de lei pentru asfaltare străzi Lăpușel. Am impresia acum că au altă soluție și nu se va mai face acest depozit la Lăpușel.

Noi am retrimis celor de la Consiliul Județean documentația, pentru că e incompletă. Proiectul trebuie să corespundă autorizării conform legilor în vigoare”, a declarat, pentru “Glasul Maramureșului”, primarul din Recea, Pavel Octavian. Cei de la Consiliul Județean Maramureș au spus doar că “este un proces pe rol și așteptăm să se pronunțe instanța”.

Vă reamintim că, recent, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Viorel Toma, a fost în Maramureș, concluziile sale fiind notificarea celor două platforme temporare (Satu Nou de Jos și Sighet) în vederea suspendării autorizațiilor de mediu și relocarea deșeurilor, notificarea depozitului conform în vederea respectării condițiilor de mediu și consolidarea lui, respectiv găsirea soluțiilor în vederea depozitării deșeurilor compactate și înfoliate în baloți cu folie în șase straturi și fără fracția umedă, până la consolidarea depozitului conform, dar nu mai mult de un an.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here