GREU LA BĂTRÂNEȚE – Un pensionar și-a luat nevasta la pumni

0
71

Două ordine de protecție provizorii au fost emise în ultimele ore de polițiștii maramureșeni. Primul dintre ele este pe numele unui bărbat de 84 de ani din Șomcuta Mare. Acesta și-a agresat nevasta de 78 de ani, aceasta din urmă fiind cea care a chemat poliția în ajutor. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, fiind emis ordin de protecție provizoriu.

Al doilea caz de violență domestică a ajuns în atenția polițiștilor din Baia Mare, care au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că a fost agresată. Aceasta a precizat că în timp ce se afla la domiciliu, a fost agresată fizic de soțul ei, un bărbat de 67 ani, care a lovit-o și a amenințat-o, provocându-i astfel o stare de temere.

Și în acest caz fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare, fiind emis ordin de protecție provizoriu.

“În continuare încurajăm victimele violenței în familie să nu tolereze abuzurile și să solicite ajutorul instituțiilor competente. Sună la 112 – apel de urgență, mergi la cea mai apropiată secție de poliție, mergi la cea mai apropiată unitate sanitară pentru îngrijiri medicale, dacă e cazul, solicită eliberarea certificatului medico-legal de la cel mai apropiat serviciu de medicină legală, dacă e cazul, contactează Serviciul Public de Asistență Socială sau D.G.A.S.P.C. pentru a te informa cu privire la serviciile gratuite de care poți beneficia, solicită Judecătoriei emiterea unui ordin de protecție dacă viața și integritatea ta fizică sau psihică ori libertatea îți sunt puse în pericol și nu uita de Ordinul de protecție provizoriu care poate fi emis de către polițiști pe o perioadă de cinci zile. Acesta poate fi emis la fața locului, pe baza evaluării situației de fapt care rezultă din probele obținute și formularul de evaluare a riscului”, precizează IPJ Maramureș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here