FUGA DE COVID-19 – Sute de maramureșeni continuă să (re)vină acasă din străinătate

0
1751

În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei de stat au sosit în țară 197 de maramureșeni care, în conformitate cu procedurile stabilite, au intrat în autoizolare la domiciliu. Zilnic, de la intrarea în stare de alertă, revin în țară sute de maramureșeni de prin străinătate, astfel că numărul persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu crește zilnic la nivel de județ.

În perioada amintită au fost verificate peste 900 de persoane cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, în perioada executării misiunilor fiind depistată, identificată și sancționată contravențional o persoană care nu a respectat măsura deplasării/liberei circulații și nu a deținut declarația pe propria răspundere. Au fost aplicate, în context, 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 3900 lei.

„Prin ordinul comun al Ministrului Sănătății și Ministrului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României nr.435/2020 s-a instituit pe durata stării de alertă, în spațiile publice închise, spațiile comerciale și la locul de muncă obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile și cu respectarea instrucțiunilor generale privind măsurile de igienă. Masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în aceste spații. De asemenea, pe durata stării de alertă s-a instituit obligativitatea instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, în condițiile și cu respectarea instrucțiunilor generale privind măsurile de igienă”, precizează Prefectura Maramureș.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită maramureșenilor în continuare să respecte măsurilor stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța de socializare și măsurile de igienă stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here