TAXE ȘI IMPOZITE NOI. Măsurile fiscale care vor fi adoptate de Guvern

Guvernul a stabilit că își va angaja răspunderea, după o ultimă rundă de negocieri între liderii PNL – PSD. Rămâne în vigoare taxarea suplimentară a profitului băncilor, a celor care au case mai scumpe de 500.000 de euro, și a tichetelor de masă.

„Cei care au case mai scumpe de 500.000 de euro vor plăti un impozit suplimentar de 0,3% din diferența care depășește această sumă. Liberalii ar fi vrut ca taxa să nu se aplice pe valoarea cumulată a locuințelor, dar nu i-au convins pe cei de la PSD”, potrivit stirileprotv.ro.

Cei care au case mai scumpe de 500.000 de euro, dar banii au fost împrumutați de la bancă, vor plăti taxa numai pe valoarea casei, după ce se scade creditul. De exemplu, o locuință de 800.000 de euro, plătită cu 300.000 de euro cash și 500.000 de euro credit, va veni și cu o taxă suplimentară de 0,3% din 100.000 de euro.

Mijloacele de transport mai scumpe de 75.000 de euro, adică mașini sau bărci, vor fi impozitate o singură dată cu o taxă 0,3% din valoare totală.

Guvernul vrea să taxeze suplimentar, cu 1%, și băncile care au făcut câștiguri din majorarea dobânzilor.

De asemena, de la 1 ianuarie, angajații care primesc tichete de masă vor achita pentru acestea contribuțiile la asigurările de sănătate. Guvernanții vor să diminueze de la șase la două procente comisioanele firmelor care emit aceste carduri, iar angajatorii să aibă și posibilitatea să le dea oamenilor bani în locul tichetelor.

Cei din agricultură și construcții vor plăti contribuții la sănătate, potrivit noilor măsuri, iar cei care lucrează în IT și câștigă peste 10.000 de lei, vor datora statului impozitul pe venit.

Multe modificări se referă la microîntreprinderi. În discuțiile avansate, pentru firmele mici, cu cifră de afaceri sub 60.000 de euro, impozitul este de 1% pe cifra de afaceri. Pentru cele cu cifră de afaceri între 60.000 și 500.000 de euro, impozitul va fi de 3% din cifra de afaceri.

Mihai ROMAN

cm
cm