ROZAVLEA – Copil de 13 ani, lovit de mașina unui clujean care încerca o depășire a unei coloane de mașini

Pe Valea Izei a avut loc un nou accident de circulație, după cel de la Oncești, unde două fetițe, ambele de 12 ani, fuseseră lovite de o mașină, ieri, 24 decembrie. De data aceasta, polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă, au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că pe D.J. 186 în localitatea Rozavlea, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu victime.

„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că în timp ce apelantul de 40 de ani din Cluj-Napoca, se afla la volanul unui autoturism, s-a angajat în depășirea unei coloane de vehicule, moment în care a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în gardul unui imobil, accidentând un minor de 13 ani.

Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, informează IPJ Maramureș.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Marcel Șerban

dh
dh