Lacrimi la Centrul Universitar Nord. Alexandra s-a stins la doar 21 de ani din cauza unui șofer beat

Este doliu la Facultatea de Litere – Centrul Universitar Nord Baia Mare. Alexandra s-a stins ieri, 8 ianuarie, în urma unui tragic accident petrecut la Budești. Șoferul mașinii în care se afla tânăra studentă era băut, după cum aveau să stabilească polițiștii. Pe rețelele de socializare mesajele de Condoleanțe curg neîncetat.

„O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens. Îngerii să-ți vegheze drumul tău lin către Dumnezeu. Nu te vom uita niciodată soră dragă.. Odihnește-te în pace! Te iubesc și te vom iubi mereu om minunat și frumos!”, spune Andreea P.

„Condoleanțe. Multa putere sa puteți trece peste aceste clipe de grea încercare. Odihna veșnică”, Sincere condoleanțe nu pot să cred așa ceva”, Drum lin suflet tânăr!” sau ”Familiei sincere condoleanțe și putere pentru a trece peste această durere!”” – sunt doar o parte din mesajele care pot fi citite pe rețelele de socializare.

„În această dimineață trebuia să ne vedem la ore, să-ți atrag atenția că nu ai avut prezență 100% acest semestru și tu să-mi spui că pe lângă studiul asistenței sociale ai și un loc de muncă.  Ți-aș fi spus că apreciez tinerii care pot îmbina cele două activități, dar potențialul tău trebuie canalizat acum spre promovarea examenelor din sesiune, ca să te bucuri de o vară frumoasă și liberă înainte de pregătirea lucrării de licență.

Poate am fi vorbit apoi de planurile tale de viitor, dar locul din banca din fața mea, din chiar mijlocul sălii de curs, va fi gol… Drum lin spre cer, Alexandra Pop!  Ai lăsat în urmă amintiri frumoase.”, a fost mesajul Minodorei Barbul de la Facultatea de Litere Centrul Uiversitar Nord Baia Mare.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA