CONCERT ANIVERSAR. Fuego vine în Baia Mare

Paul Surugiu, Fuego, artistul român iubit de publicul său de aproape trei decenii, va marca această primăvară printr-un concert deosebit, care va sărbători cei 30 de ani de carieră pe scena muzicală românească. Evenimentul va avea loc și în Baia Mare, în data de 21 martie, începând cu ora 19, la sala ATP Tech Center.

Concertul, intitulat sugestiv „Primăvara din inima mea!”, va fi o experiență muzicală unică pentru fanii artistului. Paul Surugiu Fuego va oferi publicului său un concept muzical minimalist, incluzând melodii care marchează întregul său parcurs artistic, de la cele mai îndrăgite șlagăre până la refrene mai puțin cunoscute, inclusiv premiere realizate special pentru acest turneu.

Pe lângă interpretarea melodiilor sale celebre, artistul va împărtăși confesiuni emoționante pe scenă, va recita și va aduce în fața publicului povestea unui artist care a dedicat aproape trei decenii muncii și pasiunii sale pentru a aduce bucurie și emoție spectatorilor săi.

Fuego este un artist independent care s-a bucurat de aprecierea și iubirea publicului român de-a lungul carierei sale. Cu titlul onorific de „Artist al poporului” al Republicii Moldova, Fuego este considerat unul dintre cei mai iubiți și apreciați soliști ai României, reușind să cucerească inimile a milioane de fani prin talentul său incontestabil și prin prezența sa scenică impresionantă.

Maria STOICA

 

Maria Stoica
Maria Stoica