EDITORIAL - Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului

EDITORIAL - Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului

Românii creștini ortodocși și greco-catolici se pregătesc de marea sărbătoare a Învierii Domnului! E o sărbătoare a familiei în termini restrânși și una a marii familii populare.

E o sărbătoare a bucuriei Învierii care face apel la suferința care a generat-o. E o sărbătoare a celor mici și a celor mari adunați la masă de Sfintele Paște, unde sunt simboluri ale creștinismului și unde bucuria e supremă.

Cu multă emoție, anul acesta e sărbătoare așteptată de români după un an de pandemiei și după anul restricțiilor pe care le-au impus autoritățile în lupta cu coronavirusul.

În ultimele luni au fost infectați cu SarsCov2 pe lângă simpli creștini ai orașelor și satelor și ierarhi, slujitori ai credinței din altarele bisericilor locului. Aceștia au căutat vindecarea în spitale, făcând și muncă de slujitori ai credinței în folosul colegilor lor de suferință.

Exemplele pe care le-au dat preoții sunt luminoase, ca pe un front în care întunericul se bătea cu lumina. Exemplele acestea rămân într-o carte de lumină a credinței acestor vremuri.

Sfintele Paște ni le amintim fiecare dintre noi, începând cu copilăria, la vremea aceea erau încărcate de lumina Învierii, indiferent care erau stăpânirile care s-au perindat pe aceste pământuri.

De un an în care întunericul a încercat să se insinueze parșiv în viețile noastre, lupta pentru lumina vieții învinge în noaptea Învierii în anul 2021!

Mulți dintre noi am pierdut în acest război ființe apropiate și dragi. Mulți am devenit niște însingurați ai orașelor și satelor. În orice încercare, însă, există un început al sfârșitului. Forța de regenerare prin credință e uriașă.

Creștinii din România pot trăi în noaptea de Înviere bucuria unei izbânzi împotriva tenebrelor bolii și pot în același timp vedea puterea orbitoare a luminii de Înviere, a luminii Sfântului Paște!

În Maramureș adevărata credință o găsim din bisericuțele de pe dealuri, la care merg sătenii comunelor, în marile catedrale ale orașelor și în lăcașurile sfinte mănăstirești de la Rohia, Bârsana ori Moisei, unde mănăstirile sunt coloane spirituale ale credinței pe care se sprijină rugăciunile fiecărui creștin.

Acestora se adaugă alte și alte mănăstiri într-o hartă a unui Maramureș spiritual de neegalat. Rugăciunile bucuriei se vor ridica înspre cer în același timp din toate colțurile Maramureșului. În noaptea de Înviere a Domnului mii și mii de glasuri vor găsi bucuria unei sărbători pe care anul trecut n-au putut-o trăi în toată splendoarea ei.   

Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului, cu ierarhii credinței maramureșene și sătmărene, vor fi lângă poporul credincios al Maramureșului.

Va fi noaptea în care teritoriul acesta minunat, această grădină a Maicii Domnului care este Maramureșul va cânta, întru slava Domnului Isus Hristos, și își va găsi liniștea credinței, singura liniște interioară supremă care învinge răul!

Vom spune în noaptea de Înviere, cu toții, Hristos a înviat!

P.S.  Așa ca alți maramureșeni, în ultimele luni am trăit cu tristețea, revolta, neputința în fața suferinței unor apropiați lovți de Covid-19 care și-au pierdut viețile pe paturile de spital din Maramureș, într-o pustiire sufletească fără echivoc.

Într-un astfel de spital, un apropiat întreba la telefon rudele: ”Dar de ce nu veniți să mă vedeți?” A fost, de departea, cea mai sinceră întrebare pe care și-au pus-o oamenii în spitalele Covid-19. O moarte tăcută, cu personal medical ascuns vederii, cu măsuri de precauție, o moarte pe care victimele și-au asumat-o, întrebându-se doar: ”De ce nu veniți să mă vedeți? Oricât de apăsăroare și fără răspuns e această întrebare, ea va fi lămurită în noaptea Învierii și pentru cei plecați dintre noi și pentru noi deopotrivă.

Și dacă întrebarea aceasta apăsătoare a bolnavilor, ”De ce nu veniți să mă vedeți și să vă văd?”, a rămas uverană într-o perioadă a molimei Covid-19 și-n Maramureș, ea vorbește despre singurătate în fața morții, despre omul lovit și lipsit de sprijinul familiei lui, a apropiaților săi. Așa a fost Covid-19, repetând parcă singurătatea celui care s-a jertfit pe cruce pentru omenire.

Spaima i-a împietrit pe soldații romani s-i lase apropiații să se apropie. Covid-19 a fost în creștinism despre singurătatea omului în fața morții. Despre demonii întunericului. Numai că... dacă cei apropiați, familia mică a celui lovit au fost absenți, el n-a fost singur, a avut în suferință mila și compasiunea celui care și-a jertfit propria viață pentru oameni, pentru ca ei să să meargă mai departe, din generație în generație, ca buni creștini.

Dacă scrutăm cu atenție istoria creștinismului, astfel de experiențe de viață și de moarte abundă. După acestea, spiritul creștin a ieșit întărit și la generațiile următoare bun constructor al credinței.

La astfel de gânduri e bine să ne aplecăm în noaptea de Înviere, a sărbătorii Sfântului Paște în acest an. Și când vom spune ”Hristos a înviat!” să rostim cu putere aceste cuvinte și-n numele celor apropiați nouă care se întrebau pe paturile de spital de ce nu mergem să-i vedem și să ne vadă!

 M.I.