DECIZIE - Consiliul Județean vrea să știe câte clădiri abandonate are

Conducerea Consiliului Județean Maramureș a început inventarierea tuturor clădirilor aflate în patrimoniul instituției, însă care, până în momentul de față, nu sunt utilizate. Un prim pas în această privință a fost făcut în cartierul Firiza al municipiului Baia Mare.

DECIZIE - Consiliul Județean vrea să știe câte clădiri abandonate are
”Patrimoniul imobiliar al Consiliului Județean Maramureș trebuie clarificat. Se pare că acest lucru nu a fost făcut până în prezent. Nu a existat niciun interes pentru a clarifica situația juridică a unor astfel de imobile. Așa se face că există mai multe clădiri abandonate. În această situație este și cea din Firiza unde a funcționat un cabinet medical. De mai bine de un an aici nu se mai desfășoară niciun fel de activitate.

Clădirea a intrat într-un proces de degradare. Avem multe solicitări din partea organizațiilor non-guvernamentale care desfășoară activități cu copii sau cu adulți cu probleme speciale și care au nevoie de spații în care să organizeze astfel de activități. Rezultatele lor sunt uimitoare așa că am putea veni în sprijinul lor”, a punctat Radu Trufan, vicepreședintele CJ Maramureș.
Oficialii CJ Maramureș dau asigurări că odată clarificată situația juridică se vor face lucrări de renovare și, în colaborare cu instituțiile din subordinea Consiliului Județean Maramureș, se va stabili utilitatea lor.

H.D