Cultura de afine, afectată considerabil

0
19

Exportăm fructe de pădure și importăm produse obținute din acestea, la prețuri de câteva ori mai mari. Maramureșul deține zone bogate în astfel de culturi ce cresc fără să aibă nevoie de îngrijiri. Unul din acestea se găsește în vârful Igniș, în vecinătatea municipiului Baia Mare.

Marius și Maria sunt doi dintre cei care își câștigă existența culegând afine de la 1.300 de metri altitudine. Odată culese, afinele le vând cu 8 lei kilogramul către Ocolul Silvic.

“Este foarte greu”

”E un pic riscant. Trebuie să avem grijă la picioare datorită șerpilor. Aceștia apar mai ales când este cald”, spune culegătorul maramureșean.

De ani de zile cei doi se expun riscurilor și urcă pe Igniș să culeagă câteva găleți de afine zilnic, în perioada recoltării. Cu 17 ani în urmă, Marius a urcat prima dată pe munte să culeagă afine. De aproximativ doi ani, i s-a alăturat și Maria.

”E foarte greu pe căldura asta să culegi afine și e foarte obositor”, spune Maria.

Marius atrage atenția iubitorilor de afine să fie precauți deoarece viperele sunt prezente în afinari.

Înainte de cules, afinarii vin periodic să urmărească evoluția fructelor încă de la stadiul de floare, până la coacere. De asemenea, verifică să nu fie atacate de dăunători. Culegătorii se plâng că recolta nu e chiar atât de bogată și că fructele s-au împuținat.

2.000 de euro pe tonă

Sunt maramureșeni care petrec și două sau trei luni pe an în perioada afinelor ca să își asigure rezerve financiare pentru iarnă.

Odată ajunse la Ocolul Silvic, afinele sunt sortate și ambalate în pungi de 25 de kilograme. Apoi sunt înghețate la – 40 de grade Celsius, urmând a fi exportate.

”Afinele se exportă cu 2.000 de euro pe tonă”, spune Roxana Medan, inginer silvic.

Din cauza dăunătorilor și vremii capricioase, cultura din acest an a fost afectată considerabil. Anul acesta vor ajunge la export 50 de tone de afine, cu 15 tone mai puțin decât anii trecuți. Ajunse în străinătate, o parte din acestea sunt ambalate, iar alta transformate în sucuri. Din nou se întorc în țară, și sunt comercializate către farmaciile naturiste la prețuri cu mult mai mari. Așa se fac banii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here