CREDITE - Ce soluții au acum cei ce nu pot plăti ratele la bancă?

Cei ce au probleme financiare în această perioadă au putut suspenda, până la jumătatea acestei luni, plata ratelor la credite, printr-un mecanism pus la dispoziția lor de autorități.

CREDITE - Ce soluții au acum cei ce nu pot plăti ratele la bancă?

Totuși, așa cum atrage atenția și Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), amânarea ratelor la credite a fost o măsură insuficientă în multe situații. În acest context, CSALB are o câteva recomandări pentru cei ce întâmpină dificultăți în plata ratelor la credite, precizează cei de la avocatnet.ro.

De altfel, faptul că românii se confruntă în continuare cu probleme financiare, cu toate că au folosit mecanismul amânării ratelor, este subliniat într-un comunicat recent al CSALB.

„Din solicitările transmise de consumatori către CSALB pot fi observate o serie de probleme cu care aceștia deja se confruntă, chiar dacă au beneficiat de amânarea plății ratelor pentru perioada maximă de nouă luni”, subliniază CSALB.

În plus, aceste probleme s-ar putea amplifica pe viitor. În astfel de situații, CSALB recomandă ca, în primă fază, cei ce nu mai pot plăti ratele la credite să se adreseze direct băncii. Astfel, chiar dacă mecanismul pus la dispoziția lor de autorități nu mai este disponbil, tot e posibil ca, în urma încheierii unei înțelegeri cu banca, să poată amâna plata ratelor.

Apoi, dacă discuțiile cu banca nu aduc niciun rezultat, cei ce au probleme financiare în această perioadă se pot adresa CSALB, care-i poate ajuta în încercarea de a găsi o soluție, în urma unor discuții și negocieri cu banca, pentru situația lor.

“CSALB a primit până acum aproximativ 250 de cereri în care consumatorii au solicitat, printre altele, și amânarea plății ratelor ca urmare a dificultăților financiare generate de pandemie, dar și găsirea unor soluții în plus pentru depășirea dificultăților financiare, nu doar o simplă amânare la plată”, potrivit lui Alexandru Păunescu, președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

La modul concret, așa cum exemplifică CSALB, o persoană ce beneficiase deja de amânarea ratelor cu nouă luni, iar ulterior a intrat în șomaj și n-a mai putut plăti ratele a reușit să obțină, cu ajutorul centrului, o prelungire a duratei de derulare a creditului cu zece luni.

Totodată, CSALB a reușit să obțină pentru acest client al băncii și o perioadă de grație de șase luni, timp în care rata a fost stabilită la 280 de lei. În plus, banca a redus acestui client dobânda (cu 1,5%), ceea ce înseamnă că după ce perioada de grație, în care plătește doar 280 de lei, se va termina, clientul va plăti 610 lei în loc de 750 de lei, cât era înainte rata.

CSALB a fost înființată în urmă cu mai mult de cinci ani și intermediază, gratuit și în mai puțin de trei luni, negocierea dintre consumatori și bănci sau instituții financiare nebancare, pentru contractele aflate în derulare. Activitatea centrului a permis, în tot acest timp, ștergeri uriașe de datorii, de câteva milioane de euro, mai arată sursa citată.

(redacția)