COVID-19 – Maramureșul, printre codașii României la numărul de cazuri

0
338

Un singur caz de coronavirus a fost confirmat în Maramureș ieri. Dacă în 12 iulie Maramureșul figura cu 236 de cazuri confirmate, în 13 iulie numărul a ajuns la 237 de maramureșeni bolnavi de această boală. Dintre aceștia circa 200 au fost declarați vindecați de acest virus. Numărul deceselor a rămas la 10.

Dacă ne uităm la restul județelor din România, județul nostru nu stă atât de rău, din acest punct de vedere Maramureșul fiind printre codașii clasamentului la numărul de cazuri de Covid-19.

Cele mai puține cazuri confirmate sunt în județele Satu Mare (82), Sălaj (121) sau Vâlcea, care are doar 118 cazuri.

Tot legat de coronavirus, la nivelul județului Maramureș au fost executate în 12 iulie șase acțiuni punctuale, în cadrul acestor activități fiind verificate 123 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și au fost legitimate 121 de persoane.

Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș a anunțat că au fost aplicate 21 de amenzi în valoare de 17.100 de lei, dintre care 11 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv 10 amenzi pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 în context Covid – 19.

“Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus”, precizează IPJ Maramureș.

Maramureșenii nu trebuie să uită de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care pot sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul Covid–19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here