COLABORARE - La Sighetu Marmației va fi un consulat general al Ucrainei

COLABORARE - La Sighetu Marmației va fi un consulat general al Ucrainei

La Sighetu Marmației (ne spune primarul Vasile Moldovan) procesul de vaccinare împotriva Covid-19 funcționează coerent în două centre de profil: unul în cadrul Spitalului Municipal, unde se folosește vaccinul Pfizer BioNTech, și al doilea centru e în sala de sport a Școlii „Ioan Mihaly de Apșa”, unde se utilizează în procesul de vaccinare AstraZeneca.

„E de menționat că în ambele centre oamenii se prezintă la vaccinare, vin și din alte județe, repartizați la centrele din Sighet”, spune Vasile Moldovan.

Rata de infecție pentru orașul Sighetu Marmației e de 1,40, ceea ce dă optimism în această luptă cu pandemia.

Pentru oraș, faptul că s-au făcut demersuri pentru ca-n Sighet să se înființeze un consulat general al Ucrainei e un lucru bun, Sighetul fiind un oraș de frontieră cu Ucraina.

„După întâlnirea pe care am avut-o cu reprezentantul Ucrainei, am înțeles că hotărârea de guvern privind înființarea acestui consulat e trimisă Guvernului României. Reprezentanții Ucrainei urmează să identifice un sediu propice pentru Consulatul General”, ne mai spune primarul Sighetului.

Un proiect de importanță care se va porni în acest an este cel de „|nființare de servicii sociale de la centre de zi pentru persoanele adulte cu dizabilități”. E un proiect de 4.159.494 de lei pe care primăria îl va pune-n practică într-un parteneriat cu DGASPC. „E vorba de construirea a patru case de tip familial, s-a identificat și un teren în zona spitalului pentru cele patru case”, spune Vasile Moldovan.

Cât privește unele instituții ale primăriei, cum e „întreprinderea de gospodărire urbană”, ar putea să treacă în subordinea primarului de municipiu, strict pentru a optimiza activitatea acesteia în cheltuirea banului public.

Cât privește discuțiile legate de bugetul orășenesc, acestea s-au purtat cu responsabilitate și s-a hotărât ca 90% din valoarea acestuia să fie utilizat în cadrul infrastructurii, ca buget de investiții. Sighetul încearcă astfel să lămurească problema veche a drumurilor de pământ, unde s-au mai efectuat lucrări de introducere a gazului, a apei și a sistemului de canalizare, așa că e necesar ca măcar un prim strat de asfalt să fie gata în următoarea perioadă.

Primarul Vasile Moldovan spune că prin CNI au fost aprobate nouă milioane de euro pentru modernizarea spitalului. E vorba de construirea unui centru de primire-urgențe și un bloc operator de chirurgie și ortopoedie.

Dincolo de orgolii, dincolo de pasiuni ce țin de subiectivități, în momentul în care e vorba de interesul orașului, al cetățenilor lui, oamenii politici ai Sighetului găsesc o cale de comunicare și soluțiile avantajoase și de comun acord pentru ca Sighetul să se modernizeze cât mai rapid.

 

M.I.