CERNEȘTI - Bărbat decedat după ce a urcat pe o scară

Un bărbat din Cernești a decedat după ce a urcat pe o scară pentru a ajunge la acoperișul unei case. Incidentul a avut loc azi , în jurul orei 14.00. Acesta aeste al treilea incident pe ziua de azi care implică prezența unui cadavru, după cel al bătrânei de aproape 90 ani găsită carbonizată într-o garsonieră de pe strada Vlad Țepeș, respectiv după cazul bărbatului găsit decedat în apele raului Cavnic.

CERNEȘTI -  Bărbat decedat după ce a urcat pe o scară

Victima este un bărbat de 45 de ani, iar din primele verificări s-a stabilit că în timp ce a urcat pe o scară metalică pentru a afectura reparații la acoperișul  unui imobil acesta s-a dezechilibrat și a căzut în gol de la aproximativ cinci metri pe o suprafață de beton. Rănit grav în urma impactului, maramureșeanul a fost transportat ulterior la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, unde din nefericire la câteva ore a decedat. 

Inspectoratul de Poliție al Județului Mramureș precizează că se continuă cercetările în acest sens pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul. 

H.D.