Călătorie muzicală, în aer liber, pentru copii

0
12

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară găzduiește un concert educativ de muzică pentru copii, în aer liber, organizat de Asociația Culturală Edu Music. La spectacolul ce va avea loc pe 12 august, ora 19.00, vor participa profesori din cadrul Liceului de Arte Baia Mare, dar și colaboratori de la Filarmonica din Satu Mare. Programul doește să fie o “călătorie muzicală” printre lucrări celebre din repertoriul muzicii universale. Interpretarea acestora este adaptată pentru copii, iar piesele vor fi explicate de un narator.

“Din 2015 organizăm anual concerte educative pentru copii. <<Călătorie muzicală>> este un proiect mai special prin care venim în ajutorul copiilor și tinerilor. Naratorul explică structura și funcționalitatea instrumentelor, semnificația muzicii pe înțelesul copiilor. Concertul este o călătorie sonoră prin mai multe țări. Acest proiect are ca scop dezvoltarea imaginației și dorește să stârnească curiozitatea copiilor. Am pornit aceste proiecte deoarece credem că Baia Mare este destul de slab reprezentat în domeniul muzical”, a spus Dragoș Alin, președinte Edu Music.

Organizatorii menționează faptul că spectacolul muzical se desfășoară cu respectarea distanțării sociale și purtarea măștii de protecție, ca măsuri de prevenție împotriva răspândirii cu noul coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here