BREXIT - Cardul european de sănătate, valabil pentru turiști

Cardul european de sănătate rămane valabil pentru turiștii care doresc să petreacă un sejur în Marea Britanie, chiar dacă din 1 ianuarie Regatul Unit a ieșit din Uniunea Europeană.

BREXIT - Cardul european de sănătate, valabil pentru turiști
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a făcut o serie de precizări pentru romanii care călătoresc sau pleacă la muncă în Marea Britanie, în condițiile în care țara a părăsit Uniunea Europeană. 
”Uniunea Europeană și Marea Britanie au semnat, în data de 30 decembrie 2020, acordul post-Brexit care stabilește relația economică și de cooperare între statele europene și Marea Britanie și care va fi aplicat provizoriu, începând cu data de 1 ianuarie 2021.
Asistența medicală este inclusă în sfera de aplicare a acordului, iar aranjamentele privind asigurările de sănătate existente până la 31 decembrie 2020 se vor aplica în continuare și începând cu 1 ianuarie 2021.
Astfel, un cetățean UE aflat într-un sejur temporar în Regatul Unit (un turist, un student sau o persoană într-o călătorie de afaceri) va continua să beneficieze de asistența medicală necesară în baza Cardului European de Asigurări de Sănătate (CEASS) / European Health Insurance Card (EHIC)”, au precizat reprezentanții CNAS, într-un comunicat de presă. 
Pentru șederi pe perioade mai lungi, legislația internă a Marii Britanii privind imigrația poate prevedea cerințe suplimentare. ”În special, Regatul Unit va impune resortisanților țărilor terțe o suprataxă pentru asistență medicală ca și condiție pentru eliberarea unei vize de intrare pentru o perioadă de ședere mai lungă de 6 luni. Această suprataxă va trebui plătită și de cetățenii UE, dar va fi rambursată studenților și persoanelor care rămân asigurate în statul membru (deținătorii de documente portabile S1)”, explică CNAS. 
Pensionarii din UE care se mută în Regatul Unit vor continua să beneficieze de asistență medicală în statul de reședință, în numele statului care îi plătește pensia, utilizând documentul portabil S1. Același lucru este valabil și pentru lucrătorii frontalieri (care lucrează într-un stat, dar locuiesc într-un alt stat). Deși se pot aplica cerințe suplimentare în temeiul legislației interne privind imigrația, acordul garantează că statul în care persoana este asigurată rambursează statului de reședință cheltuielile aferente asistenței medicale, ca și până acum.
Persoanele care doresc să beneficieze, începând cu 1 ianuarie 2021, de tratament programat în Regatul Unit, vor putea solicita documentul portabil S2 instituției competente din statul în care sunt asigurate.
Pentru a veni în sprijinul persoanelor care intră sub incidența reglementărilor determinate de acordul post-Brexit, CNAS a creat pe site-ul propriu o secțiune specială, în care au fost postate informații referitoare la modul de accesare a sistemelor de sănătate din România și Regatul Unit: http://www.cnas.ro/page/brexit.html.
De asemenea, persoanele care doresc informații suplimentare în domeniul asigurărilor de sănătate, în contextul Brexit, pot adresa întrebări la adresa de e-mail brexit@casan.ro sau la numărul de telefon 0769087103, pentru a primi răspunsul experților.
Vă recomandăm ca înainte de a călători în Regatul Unit să vă informați asupra condițiilor de deplasare și a modului în care pot fi accesate serviciile de asistență medicală.
A.H.