A ÎNCEPUT ETAPA A 17-A - ACSF Recea merge după punct(e) la Mioveni (sâmbătă, 11)

Partidă importantă pentru ACSF Recea în Liga 2.

A ÎNCEPUT ETAPA A 17-A - ACSF Recea merge după punct(e) la Mioveni (sâmbătă, 11)

Începând de ieri și până marți, 2 martie, se desfășoară partidele etapei a 17-a în Liga 2 la fotbal. ACS Fotbal Comuna Recea joacă în această rundă, în deplasare cu CS Mioveni, o echipă aflată în acest moment la un singur punct de play-off. De partea cealaltă, formația maramureșeană se află într-o situație delicată în clasament și are nevoie de puncte pentru a se salva de la retrogradare. Chiar dacă pornește cu șansa a doua, echipa antrenată de Florin Fabian va juca meciul doar cu gândul la victorie.

„Eu le-am transmis băieților, de când am venit aici, că toate meciurile le jucăm la victorie. Luptăm pentru fiecare punct, luptăm pentru fiecare meci câștigat, cu aceeași atitudine, cu aceeași organizare tactică. Eu sunt convins că putem să ne atingem obiectivul. Sunt meciuri grele, sunt meciuri cu echipe care se bat pentru play-off, dar le vom aborda cu gândul de a învinge”, a declarat Florin Fabian, antrenorul principal al echipei ACS Fotbal Comuna Recea.

La meciul cu CS Mioveni vor reveni în lotul echipei ACSF Recea atacantul Marius Coman și fundașul Gabriel Oiță. Ambii au fost suspendați pentru partida cu Concordia Chiajna (0-0), disputată în etapa precedentă sâmbătă, 20 februarie.

Programul etapei a 17-a:

- Gloria Buzău – Rapid București 0-0 (joi, 25 februarie);

- CS Universitatea Cluj-Napoca – CSM Slatina (azi, 26 februarie, ora 17.30, Digi Sport 1);

- AFC Unirea 04 Slobozia – ACS ASU Politehnica Timișoara (sâmbătă, 27 februarie, ora 11);

- FC Metaloglobus București – CS Aerostar Bacău (27 februarie, ora 11);

- CS Mioveni – ACS Fotbal Comuna Recea (27 februarie, ora 11);

- AFC Ripensia Timișoara – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (27 februarie, ora 11);

- AFC Farul Constanța – Viitorul Pandurii Târgu Jiu (duminică, 28 februarie, ora 11.30, Digi Sport 1);

- CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – FC Petrolul Ploiești (28 februarie, ora 13.45, Digi Sport 1);

- CS Concordia Chiajna – U Craiova 1948 (marți, 2 martie, ora 17.30, Digi Sport 1).

 Clasament Liga 2

  1. Craiova 14 8        6        0        27-12 30p
  2. Politehnica 15 7        6        2        16-11 27p
  3. Rapid 15 8        3        4        23-21 27p
  4. Viitorul 14 8        1        5        27-23 25p
  5. Petrolul 15 7        3        5        24-14 24p
  6. Csikszereda 14 7        3        4        18-12 24p
  7. Călărași 14 7        3        4        19-15 24p
  8. Mioveni 15 6        5        4        14-8  23p
  9. „U” Cluj 14 7 2        5        16-12 23p
  10. Buzău 16 5        7        4        17-14 22p
  11. Metaloglobus 14 6        3        5        14-9  21p
  12. Farul 14 6        3        5        16-15 21p
  13. Reșița 14 5        3        6        8-14  18p
  14. Chiajna 15 4 4        7        18-18 16p
  15. Ripensia 14 5        1        8        11-25 16p
  16. Recea 14 4        3        7        20-26 15p
  17. Slobozia 14 4        3        7        13-21 15p
  18. Slatina 14 4        1        9        14-19 13p
  19. Aerostar 15 2 3        10      17-27 9p
  20. Pandurii 14 2        1        11      14-30 7p

 M. S.

Foto Facebook ACSF Recea