SEINI - A dat foc la casă după ce s-a certat cu femeia lui

Ieri, 22 februarie, polițiștii din Seini au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat pentru comiterea infracțiunii de distrugere.

SEINI - A dat foc la casă după ce s-a certat cu femeia lui

Potrivit IPJ Maramureș, în 17 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Cărămidăriei din Seini are loc un incendiu la un imobil, la fața locului polițiștii identificând proprietarul imobilului ca fiind o femeie de 43 de ani. Din verificările efectuate polițiștii au constatat faptul că bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 34 de ani din Baia Mare, care a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Sighetul Marmaţiei, în vederea efectuării unei expertize psihiatrice.

În cursul zilei de azi, 23 februarie urmează a fi prezentat la Judecătoria Baia Mare, cu propunere de arestare preventivă  pentru 30 de zile.

ACTUALIZARE 

„Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în data de 17.02.2021, în intervalul orar 18:00-18:30, aflându-se singur la locuința concubinei sale, pe fondul unui conflict verbal avut cu persoana vătămată în urma căruia aceasta a părăsit temporar locuința, inculpatul B.V. a incendiat, cu intenție, locuința sus-arătată, situată pe raza orașului Seini, folosindu-se de o brichetă. Cu această brichetă inculpatul a aprins mai multe cartoane și îmbrăcămintea persoanei vătămate, iar incendiul a distrus locuința în proporție de 80%, existând posibilitatea propagării acestuia și la locuințele învecinate. La data de 23.02.2021, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare”, arată Parchetul de pe langă Judecătoria Baia Mare.

 

 

H.D.