NOI DEPOZITE DE DEȘEURI - Locuitorii din Glod nu vor groapă de gunoi la ei în localitate

Moda gropilor de gunoi revine în Maramureș. Problema deșeurilor este mai actuală ca niciodată. Locuitorilor din Glod li s a cerut acordul pentru amenajarea unei gropi de gunoi, însă oamenii nici nu au vrut să audă. La fel s-a întâmplat și cu cei din Călinești, și aici existand intenția de a se construi o groapă de gunoi conformă.

NOI DEPOZITE DE DEȘEURI - Locuitorii din Glod nu vor groapă de gunoi la ei în localitate

Primarul Ioan Pasere arată că avizul dat de Consiliul Local a fost unul nefavorabil pentru aceasta groapă de gunoi. Oamenii nici nu vor da audă de așa ceva la ei in localitate mai ales că Glodul are un potențial turistic uriaș care trebuie pus în valoare. Subiectul acestei gropi de gunoi este cunoscvut la nivelul conducerii Consiliului Județean, președintele Ionel Bogdan ținând să arate că se dorește construcția unei astfel de gropi de gunoi și la Călinești. 

Bogdan a precizat că până cel târziu în 2023 depozitul ecologic de la Fărcașa trebuie finalizat, iar legat de depozitarea gunoaielor până devine funcțional SMID la Sârbi „căutăm soluții”.

„Am avut discuții cu toți operatorii din județ care fac colectare și depozitare de deșeuri la nivelul județului. Ei au propus o variantă să realizeze un depozit intermediar în ceea ce privește depozitarea deșeurilor, ca investiție privată. Eu i-am încurajat, dacă reușesc să convingă UAT-urile și cetățenii din cele două localități unde doresc să realizeze investiția langă satul Glod. Din informațiile pe care le am știu că au primit aviz nefavorabil și de la Stramtura, dar și de la Călinești, drept urmare o să vedem ce se întamplă mai departe. Noi trebuie să finalizăm depozitul de la Fărcașa pană în 2023, este un proiect fazat, adică trecut de pe o alocare financiară pe alta și asta înseamnă că avem niște termene foarte clare de respectat. Pană în 2023 căutăm soluții”, a explicat Ionel Bogdan.

H.D.