ITM MARAMUREȘ – Controale efectuate în timp de pandemie

Controalele efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș au continuat în perioada 19-25 octombrie.

ITM MARAMUREȘ – Controale efectuate în timp de pandemie

Controalele efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș au continuat în perioada 19-25 octombrie. Inspectori de muncă din cadrul compartimentului Securitate şi sănătate în muncă au desfăşurat acţiuni specifice de identificare a cazurilor de încălcare a legislaţiei muncii în domeniul Securităţii şi sănătăţii în muncă şi a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în rândul lucrătorilor.

Au fost efectuate 41 controale, fiind identificate 32 de deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere. 23 de angajatori au fost sancţionaţi, fiind aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale, 29 de avertismente şi trei amenzi în valoare de 9.000 de lei.

„Din deficienţele constatate pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate amintim: instruire insuficientă a lucrătorilor privind măsurile de prevenire a răspândirii virusului; utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de protecţie; semnalizare de securitate insuficientă; lipsa de protecţie colectivă (balustradă, borduri la schele); lipsa controalelor medicale periodice, etc”, a declarat Dragoș Năcuță, inspector șef în cadrul ITM Maramureș.

În aceași perioadă, inspectorii de muncă au cercetat nouă evenimente (accidente de muncă).