GHINION -Căruțaș anchetat pentru o căruță de lemne

Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, în timp ce se aflau în executarea atribuțiilor de serviciu în zona împădurită de pe raza comunei Budești, au observat un tractor, care staționa pe marginea drumului forestier, în spatele caruia era pregătită pentru transport o căruță cu 14 fire de masă lemnosă de esență molid.

GHINION -Căruțaș anchetat pentru o căruță de lemne

În acea zonă nu se afla nici o persoană, iar în urma relaționării cu pădurarul din acea zonă a fost identificat proprietarul tractorului, un bărbat cu vârsta de 25 de ani domiciliat în comuna Budești. Fiind întrebat cu privire la activitatea desfășurată în zonă, susțin jandarmii, acesta a precizat faptul că lemnele au fost tăiate de către persoane necunoscute iar el nu a făcut altceva decât să le încarce dat fiind faptul că se aflau pe proprietatea sa.

„În continuare s-a procedat la identificarea ariei din care s-a tăiat materialul lemnos, în imediata apropiere a remorcii  au fost descoperite un numar de cinci cioate nemarcate, cu urme de tăiere proaspete, câteva acoperite cu pământ. În urma activităților desfășurate de către pădurar s-a constatat faptul că în atelaj erau 14 fire de masă lemnosă de esență molid cu dimensiuni la capătul gros între 40 cm și 20 cm și lungimi cuprinse între 5 și 7 metri. În cauză s-au întocmit documentele prevăzute de actele normative în vigoare; proces verbal de constatare a contravenției în domeniul silvic și proces verbal de dare în custodie a materialului lemnos până la soluționarea cauzei”, a declarat maior Radu Vasile, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Maramureș.

H.D.