2021- Spre ce destinații de vacanță se îndreaptă tinerii maramureșeni

Nici în anul 2021 pandemia nu ne-a părăsit. Cu toate acestea, ne despart doar câteva luni de vară și de vacanță.

2021- Spre ce destinații de vacanță se îndreaptă tinerii maramureșeni

Mai relaxați decât anul trecut, dar în continuare precauți, tinerii își aleg cu grijă destinațiile de vacanță. Unii și le rezervă din timp, alții așteaptă până înainte de plecare cu o săptămână, două. Întrebată despre locul unde va călători anul acesta, Cristina Nemeș ne spune că, deși nu și-a rezervat destinația, știe unde vrea să călătorească.

„Anul acesta vreau să călătoresc în Grecia sau în Italia, dar, neștiind în ce direcție vor evolua lucrurile și virusul, nu mi-am cumpărat biletul. Nu vreau să fiu nevoită să-mi recuperez banii de la o agenție de turism sau de la o companie de zbor. Îmi voi lua biletul înainte cu două, trei săptămâni de plecare, iar dacă nu mai găsesc bilete în locul respectiv, îmi schimb destinația”, a spus tânăra, de 22 de ani.

Chiar dacă în luna februarie guvernul a adoptat eliminarea transportului gratuit pentru studenți și introducerea unui tarif redus de 50%, transpotul feroviar rămâne o opțiune pentru tineri. Adriana Roman este studentă la Centrul Universitar Nord Baia Mare (CUNBM), iar drumul spre mare îl va parcurge cu trenul.

„Anul acesta, la fel ca și anul trecut, voi merge în vacanță la mare, la noi. Încă n-am rezervat cazarea pentru că momentan prețurile mi se par mai ridicate decât anul trecut. Aștept să văd cum evoluează prețurile, dar și pandemia. Probabil că au crescut tocmai pentru că anul acesta oamenii sunt mai relaxați și nerăbdători să plece într-o locație de vacanță. Drumul îl voi parcurge cu trenul pentru că este opțiunea cea mai sigură și rentabilă pentru mine. Cu mașina nu m-aș duce la mare pentru că nu vreau să ajung sau să plec obosită de acolo”, a spus tânăra, de 26 de ani.

Tot cu trenul va merge la mare și Alex Pop. „Merg în vacanță la mare, în Eforie Nord. Voi călători cu trenul alături de trei prieteni, iar cazarea urmează s-o alegem. Am ales să mergem la noi pentru că, înainte să vizitez alte țări, prefer s-o descopăr pe-a mea”, a spus tânărul, din Baia Mare.

V.R.