Servicii gratuite pentru victimele violenței domestice

0
22

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a demarat recent proiectul „Venus – Împreună pentru o Viață în Siguranță!”. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și este implementat de Agenția Națională pentru Egalitatea de șanse între Femei și Bărbați, în calitate de lider de proiect.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea și dezvoltarea măsurilor și serviciilor sociale în scopul prevenirii și combaterii violenței domestice la nivel național prin crearea și dezvoltarea unei rețele naționale inovative integrate de locuințe protejate, grupuri de suport și consiliere vocațională. Scopul este de a implementa un program național de protecție a victimelor violenței domestice și derularea unor campanii privind prevenirea și combaterea violenței în familie. Calitatea de victimă a violenței domestice nu se raportează numai la relația soț/soție, partener/parteneră, ci cuprinde o sferă foarte largă de relații sociale conform art. 5 din Legea nr. 217/2003, pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

DGASPC solicită sprijinul autorităților locale maramureșene pentru identificarea și îndrumarea victimelor violenței domestice care au dreptul la protecție legală și cărora le pot fi oferite cazare și servicii de specialitate în cadrul proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here