100.000 DE EURO? - Evazioniștii nu mai fac închisoare, scapă doar cu amendă

Persoanele care săvârșesc fapte de evaziune fiscală vor putea să scape doar cu o amendă penală, însă numai dacă acoperă prejudiciul (care să fie de maximum 100.000 de euro) și plătesc anumite sume suplimentare, prevede un proiect de act normativ ce a fost adoptat azi de deputați (fiind Cameră decizională).

100.000 DE EURO? - Evazioniștii nu mai fac închisoare, scapă doar cu amendă

Conform avocatnet.ro, proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale le permite astfel evazioniștilor să scape mai ușor de închisoare, în anumite condiții.

Proiectul însă nu este la prima încercare de adoptare, după ce a mai trecut o dată de Parlament (a fost întors pentru reexaminare din cauza unor probleme de constituționalitate).

  • Dobânzi și penalități

La săvârșirea oricărei fapte de evaziune fiscală prevăzută de Legea evaziunii, inculpații vor putea să scape doar cu amendă dacă, în cursul urmăririi penale sau până la primul termen de judecată, acoperă prejudiciul integral, dacă acesta este de maximum 100.000 de euro. Totuși, inculpații vor trebui să achite inclusiv dobânzi și penalități.

„În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda”, scrie în proiect. Așadar, doar dacă prejudiciul este de până în 50.000 de euro este obligatorie aplicarea pedepsei cu amenda. Altcumva, dacă prejudiciul este de până în 100.000 de euro, există doar o posibilitate și nu o certitudine, mai spun cei de la avocatnet.ro

Pe deasupra, scăparea doar cu amendă se va aplica tuturor inculpaților care au săvârșit împreună faptele de evaziune, chiar dacă plata prejudiciului o face doar unul dintre făptași.

În prezent, legislația prevede că acoperirea integrală a pretențiilor părții civile, în timpul urmăririi penale sau a judecății (până la primul termen), limitele pedepsei cu închisoarea sunt reduse la jumătate. Practic, modificările din Parlament ar putea face viața mai ușoară evazioniștilor, care ar ajunge mult mai greu la închisoare, încheie sursa citată mai sus.

C.S.

sursă foto: